Acelaşi lucru îl păţeşte şi în cazul în care codebitorul are un angajator cu probleme. “Se va solicita schimbarea codebitorului care nu este soţ sau soţie în cazul în care angajatorul acestuia figurează în Lista neagră angajatori cu comentariul «se recomandă respingerea cererii de credit»”, se menţionează într-un astfel de document.
Dacă angajatorul codebitorului apare pe lista de incidente de plată cu menţiunea “se recomandă trimiterea dosarului către echipa care tratează fraudele, pentru investigaţii”, se trimite o copie a dosarului de cerere de credit către departamentele care se ocupă de vânzări şi de verificare a creditelor ale respectivei bănci. Dosarul va rămâne în stand-by până la primirea rezoluţiei din partea departamentului de fraude. Pentru a lua un împrumut este obligatoriu în cazul unora dintre bănci ca familia, adică solicitantul plus soţul sau soţia, să aibă cel puţin un post telefonic, fie fix, aferent domiciliului, fie mobil. Se iau în considerare şi numerele de telefon mobil cu cartelă preplătită. În situaţia în care solicitantul nu declară decât telefonul mobil, reprezentanţii băncii vor verifica inexistenţa postului de telefonie fixă la serviciul de informaţii Romtelecom.
(Gandul.info)